Link verschicken   Druckansicht öffnen
 

Monica C.

DENTA_Timisoara_Monica C_photo1

de Doina D.

 

 

Nume: Monica C.
Sex: feminin
Locul nasterii: Arad
Locul de reședință: Timişoara
Naţionalitate: Română

 

Atunci


Câţi ani aveţi?
Am trecut de 67 de ani.


Cum v-aţi descrie copilăria?
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa noastră, a tuturor. Eu am fost singură la părinţi, nu am avut fraţi, deşi mi-aş fi dorit foarte mult. Am avut însă prietene foarte bune. Am fost crescută de părinţi, împreună cu bunica maternă, doar până la 9 ani. Părinţii, cu studii superioare, m-au protejat şi mi-au răspuns pe larg şi corect la toate întrebările mele, plus că îmi plăcea să citesc, iar biblioteca familiei era mare, plină de cărţi minunate. M-am simţit mereu protejată în familia mea.


Am urmat cursurile şcolare normal, şcoala primară, gimnaziul, liceul şi  le-am terminat pe toate, în fiecare an, ca premiantă.  Am făcut gimnastică şi atletism, participând cu succes la concursuri, am câştigat un concurs de şah, la nivelul judeţului, la 13 ani, am făcut parte din echipa de volei a liceului.


Am avut legături strânse atât cu familia fratelui mamei, care locuia la Timişoara, cât şi cu familiile fraţilor tatălui meu cu care ne întâlneam periodic, la diferite evenimente tradiţionale la casa lor părintească, aşezată la poalele munţilor Zarandului, într-un decor de poveste.  Au rămas de neuitat zilele petrecute împreună cu verişorii mei acolo, zilele fericite ale copilăriei.


Povestiţi-ne despre perioada de la adolescență până la pensionare
Am făcut studii superioare, m-am căsătorit din dragoste la 23 de ani (soţul meu este inginer) şi am muncit serios la şcoală, ca titular de la început până la pensionare. Mi-am iubit foarte mult profesiunea aleasă, am fost  fericită în mijlocul elevilor mei, cu care am făcut numeroase şi variate activităţi extracurriculare, deşi nu erau remunerate şi nici nu mi se impuneau. Doar de dragul elevilor, am dat curs multor iniţiative venite chiar de la ei, nu numai de la mine.

DENTA_Timisoara_Monica C_photo2

Încă de mică, tatăl meu a dorit să-mi cunosc ţara  şi am făcut excursii cu şcoala sau am vizitat în concedii cu părinţii locuri minunate, de mare frumuseţe şi  însemnătate istorică pentru români. Toate acestea mi-au dezvoltat orizontul de cunoaştere, m-au făcut să-mi iubesc ţara în care m-am născut. Îmi pare rău că eu nu am putut face acelaşi lucru pentru fiul meu, că nu  i-am dezvoltat gustul pentru călătorii, pentru a admira frumuseţile patriei, pentru a iubi natura şi a dori să trăiască aproape de natură.

 

După anul 2000 am reuşit să vizitez câteva ţări din Europa, mai ales Franţa, în excursii organizate sau împreună cu prietenii mei stabiliţi în Germania, pasionaţi ca şi mine de cultură, nu numai de turism. Mi-aş fi dorit mai multe excursii, dar sunt mulţumită şi cu ceea ce am cunoscut până acum. Nu consider că trebuie să fac sacrificii pentru vreo călătorie, doar în limita posibilităţilor mele. Îmi plac mult excursiile şi concediile în locurile frumoase din ţara mea.


Evenimentele din viaţa mea au purtat mai degrabă pecetea muncii, au avut ca scop îndeplinirea unor sarcini de serviciu sau de voluntariat şi, în general, mi-a plăcut ceea ce am făcut, punând întotdeauna suflet în tot ce am realizat.

 

Care a fost poziția persoanelor în vârstă când erați tânără?
Mi-am ales profesiunea singură de la o vârstă fragedă - 10 ani, am vrut să devin profesoară, iar când am început să învăţ la şcoală  limba franceză, mi-am ales şi specialitatea - profesoară de limba franceză,  pentru că aveam nevoie de cunoştinţe din toate domeniile, iar limba franceză, atunci, era limba culturii mondiale.  Aşa am putut citi cărţile autorilor preferaţi  în original, apoi am făcut eu însămi traduceri literare. Am fost susţinută şi ajutată de familia mea în decizia luată. De fapt urmam o tradiţie, pentru că părinţii ca şi bunicii mei au lucrat în învăţământ. Deci pot spune că aveam în sânge dorinţa de a-i învăţa pe alţii ceea ce ştiu.


Amintirile despre relaţiile intergeneraţionale din societatea în care am crescut arată cât de diferite sunt de cele de astăzi. Dar este ceva normal, fiecare generaţie are propria sa concepţie de viaţă.


Întotdeauna, oaspeţii erau bine primiţi acasă la părinţii mei. Fiind mai mare, de vreo 13 ani, mă străduiam s-o ajut pe mama să pregătească cele mai bune mâncăruri, puneam masa de sărbătoare, serveam cu polonicul ciorba din castron în farfuriile tuturor, apoi platourile cu al doilea fel de mâncare, iar  înainte de desert,  strângeam cu grijă farfuriile şi resturile de mâncare. După aceea puneam farfurioare pentru prăjitură sau fructe. Eu mă ridicam de la masă să aduc tot ceea ce trebuia, orice era nevoie. Niciodată nu am refuzat să-mi ajut mama şi să-i mulţumesc totodată pe cei veniţi în vizită. Nu intram în discuţiile celor mari, vorbeam numai dacă eram întrebată. Aşa am fost educată şi ştiam că aşa e bine pentru toată lumea. Nimeni nu pleca de la noi fără cadouri şi pachete cu mâncare. Chiar făceam mai mult. Iată un  exemplu. După ce ne-au vizitat unchiul şi mătuşa de la Timişoara,  i-am condus împreună cu mama la gară să-i  ajutăm cu bagajele. Distanţa era de vreo 30 de minute de mers pe jos. Trenul era foarte aglomerat şi eu am trecut din vagon în vagon pentru a le găsi loc, ca ei să se urce acolo unde era liber. Am reuşit să găsesc două locuri, i-am chemat de la geamul din compartiment, astfel ei au fost foarte mulţumiţi. Eu am coborât însă după ce trenul s-a pus în mişcare şi dezechilibrându-mă am căzut pe peron. Îngerul meu păzitor a fost prezent şi nu am păţit nimic. O simplă sperietură pentru mine, iar pentru mama cred că mai mult de atât. Aşa cum îmi făceam regulat toate temele la şcoală, aşa mă achitam de  responsabilităţile pe care le aveam în gospodărie. Am avut întotdeauna respect faţă de seniori, pentru că ştiam că au acumulat multă experienţă şi înţelepciune în decursul vieţii lor.

 

Vă rugăm să descrieți legăturile intergeneraționale din familia dvs
Am locuit separat de părinţi; din păcate ei s-au stins prea repede, când băiatul meu era încă foarte mic şi l-am crescut împreună cu soţul meu; desigur că nu ne-a fost deloc uşor. Mi-am îngrijit părinţii cum am putut cât timp au fost bolnavi, dar totuşi nu am reuşit să îi salvez. Deşi au trecut mulţi ani de atunci, îmi pare rău şi acum că i-am pierdut aşa de devreme. Ce frumos ar fi fost să-i văd îmbrătrânind alături de mine! Părinţii soţului meu, mai în vârstă, au îngrijit cei trei copii ai cumnatei mele- sora soţului, apoi pe strănepoata lor, care era cu doi ani mai mică decât fiul meu. Deci nici ei nu ne-au putut ajuta. Toate aceste necazuri şi greutăţi mi-au deteriorat serios sănătatea şi a trebuit să mă îngrijesc mulţi ani foarte atent, pentru că am avut un copil de crescut, aveam o misiune importantă. Şi am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu.

DENTA_Timisoara_Monica C_photo3

Acum


Vă rugăm să comparați opinia dumneavoastră despre bătrânețe atunci când erați tânără, așteptările dvs. în legătură cu viața la pensionare, și cum este acum, cu adevărat. Ce înseamnă pensionarea pentru dumneavoastră?
Pensionarea pentru mine este o altă etapă de activitate intensă, tot plăcută, pentru că între timp am învăţat o altă meserie, aceea de redactor de revistă şi astăzi continui să muncesc voluntar şi benevol în acest sens. Sunt redactor-şef al revistei cultural-ştiinţifice “Coloana Infinitului”, redactată de Asociaţia Culturală ,,Constantin Brâncuşi” din Timişoara. Este o publicaţie trimestrială, dedicată omagierii unor mari personalităţi din Banat şi nu numai, care necesită multe ore de lucru la computer, pentru corectare, alegerea articolelor potrivite, aşezarea lor în pagină etc. Colaborarea cu editura este un alt aspect al muncii mele.  


De asemenea scriu poezii, epigrame, proză, particip la concursuri naţionale de creaţie, fac parte din mai multe uniuni de creaţie din ţară. Am publicat până acum 8 cărţi, care au fost bine primite de critica literară. Am primit numeroase premii şi distincţii pentru activitatea mea culturală de voluntariat.


Vă rugăm să ne descrieți viaţa pe care trăiți acum
Trăiesc împreună cu soţul meu în acelaşi apartament, dar renovat între timp, folosindu-mi pensia cu chibzuinţă, pentru întreţinere, alimente şi medicamente. Comunicarea cu copiii este bună, îngrijindu-ne nepoţica, pentru că este nevoie de noi, de mine şi de bunic. Comunic zilnic cu prietenii din ţară şi străinătate prin Facebook, e-mailuri sau telefonic. Îmi doresc să putem şi mai departe să avem putere şi sănătate să ne îngrijim singuri, să ne bucurăm de tot ce ne oferă natura mai frumos.


Care sunt rutinele zilnice din present?
Voi descrie mai întâi rutinele zilnice din perioada de dinaintea pandemiei.
Prioritatea numărul 1 este îngrijirea nepoatei de vârstă mică, până la venirea părinţilor de la serviciu. Deci mergeam la copiii mei cu mijloacele de transport şi mă întorceam acasă trecând şi pe la magazine pentru cumpărături. Găteam acasă de trei ori pe săptămână, uneori şi pentru copii, apoi făceam voluntariat la revistă, lucram la computer, în timp ce maşina spăla rufe . Mă ocupam de curăţenia casei împreună cu soţul meu şi tot împreună mergeam la cumpărăturile săptămânale. Scriam când aveam inspiraţie, făceam comentarii la unele cărţi citite. Săptămânal mergeam la concert simfonic, mai rar la spectacolele de operă, foarte des la lansări de carte, la simpozioane, la cenacluri literare unde participam activ cu  lucrări tematice. Deseori duminica şi de sărbători mergeam la slujba de la biserica din apropierea casei. Îmi îngrijeam sănătatea prin controale periodice la doctor.
Socializam cu prietenii, citeam foarte multe cărţi, unele primite cadou, altele cumpărate.

 

În timpul pandemiei nu au mai fost concerte, cenacluri, decât sporadic, dar am citit cărţi, am continuat să-mi îngrijesc nepoţica, am redactat revista, am scris multe articole solicitate de diferite publicaţii, am publicat o nouă carte. Controalele periodice la doctor nu au mai fost posibile, totuşi mi-am făcut analize pe cont propriu. Am avut timp pentru a mă concentra asupra unor domenii care au început să mă pasioneze tot mai mult.

 

Ce media folosiți în viața de zi cu zi (TV, radio, ziare); ce tehnologii noi folosiți (Internet, computere, telefoane inteligente)?
Petrec foarte putin timp la TV, mă uit eventual la câte un film sau serial mai bun. Folosesc internetul, lucrez la computer, folosesc un telefon inteligent. În general, cred că generaţia mea foloseşte toate aceste tehnologii pentru comunicare.

DENTA_Timisoara_Monica C_photo4

Ce vă motivează sau vă poate motiva?
Motivaţia mea este că pot fi încă de folos, pot fi de ajutor atât familiei, cât şi oamenilor în general. Este încă nevoie de cunoştinţele pe care le am, de experienţa acumulată până în prezent, este nevoie de mine în diferite situaţii. Eu simt o mare satisfacţie când pot rezolva problemele ivite şi îi bucur pe cei din jur.


În opinia dumneavoastră, care sunt rolurile majore ale pensionarilor?
Rolul persoanelor pensionate este de necontestat. Ele sunt păstrătorii unor tradiţii definitorii pentru neam, iar experienţa acumulată de-a lungul vieţii lor este de mare folos pentru cei tineri. Dar pentru a rămâne în echilibru cu sănătatea e nevoie de o activitate continuă, făcută cu plăcere, de la îngrijirea nepoţilor la alte activităţi creativ-distractive. Participarea la activităţi în cadrul unor asociaţii de seniori, de exemplu, este foarte importantă. A picta, a tricota, a asculta muzica, a dezbate o carte citită, a juca jocuri de societate, toate au un rol extrem de important pentru menţinerea unei stări generale bune.


Având în vedere reprezentările persoanelor în vârstă de către mass-media, care ar fi mesajul dumneavoastră pentru generațiile tinere?
Cine nu are bătrâni, să şi-i cumpere! Altfel creşte un copil alături de bunici, de oameni în vârstă, care le dedică timpul lor şi experienţa acumulată de-a lungul vieţii, care au mai multă răbdare decât părinţii lor să se ocupe de buna lor creştere, care ştiu când aceştia au nevoie de o mângâiere pentru a le şterge lacrimile supărării.

 

Întrebări specifice României:


Care dintre obiceiurile tradiționale românești le mai păstrați în familia dumneavoastră?
Bineînţeles că toate obiceiurile creştin-ortodoxe le cinstim cum se cuvine. Apoi sărbătorim ziua Mărţişorului, sărbătoarea  tradiţională a primăverii, care îmi place foarte mult. De asemenea Dragobetele-ziua iubirii, 1 iunie-Ziua copilului, 24 iunie-Ziua bluzei tradiţionale româneşti-IA- şi ziua florilor de sânziene, 1 noiembrie, 1 decembrie-Ziua Naţională a României. La oraş obiceiurile tradiţionale sunt simbolic păstrate.


Ați trecut printr-o experiență dureroasă cauzată de regimul communist (persecuție, deportare, naționalizare etc)? Cum ați reușit să depășiți acel moment dificil?
Pentru că nu am aspirat la nicio funcţie administrativă sau politică, nu am intrat în conflict cu nimeni. Mi-a plăcut profesiunea aleasă, cea de profesor şi m-am dedicat ei şi familiei mele. Am trăit din salariul meu şi al soţului, am avut un apartament normal, o maşină primită de la părinţi şi ne-am gospodărit modest, dar am fost respectaţi.
Când tatăl meu a fost la muncă în Bărăgan, fiind intelectual cu facultate dinainte de război, eram prea mică pentru a simţi această depărtare. Doar din povestiri cunosc situaţia, dar nu se prea vorbea în familie despre acea perioadă.


Care sunt valorile după care v-ați ghidat pe parcursul vieții și pe care dintre ele le transmiteți urmașilor?
Valorile după care m-am ghidat au fost şi rămân: cinste, corectitudine, loialitate, cultul muncii, al datoriei împlinite şi credinţa în Dumnezeu.