Link verschicken   Druckansicht öffnen
 

Maria S.

DENTA_Timisoara_Maria S_photo

de Nicoleta G.

 

 

Nume: Maria S.

Sex: feminin

Locul nasterii: Timișoara

Locul de reședință: Timișoara

Naţionalitate: română

 

ATUNCI

În ce an v-ati născut?
1949

 

Cum v-ati descrie copilaria?
Când eram mică, mergeam la grădiniţă, veneam acasă şi o găseam pe bunica. Plecam la opt de la grădiniță cu vecinii mei, stăteam să văd cum trece tramvaiul 5, că mă încânta tare mult să-l văd. Locuiam cu mama, tata, bunica şi, la cinci ani după naşterea mea, cu sora mea.


După ce am terminat grădiniţa, a început şcoala. Clasele I-IV le-am făcut cu doamna învăţătoare, tovarăşa, cum se zicea pe vremea aceea. Pe urmă a venit ciclul doi. Am învăța bine. Într-o zi am mers cu bunica la dentist  şi a venit să o vadă pe doamna învățătoare. Aceasta i-a zis că are o nepoată cuminte şi  foarte deșteaptă

 

Povestiţi-ne despre perioada de la adolescență până la pensionare
Anii au trecut, am intrat la liceu, am absolvit matematica cu 10, am intrat la liceu printre primii, am terminat liceul şi am luat bacalaureatul. Pe atunci doar doi copii l-au luat. Nu era aşa o problemă cum e azi. Se făcea şcoală, să ştii. Am intrat la facultate şi în anul II m-am certat cu prietenul şi l-am cunoscut pe soţul meu cu care m-am căsătorit în două săptămâni. Pe urmă a venit primul meu copil, fetiţa mea Nicoleta Diana,  la care am vrut să îi pun două nume tare frumoase. După 11 ani a venit Cosmin Lucian Emil. I-a pus taică-său trei nume ca să mulţumeacă şi naşii, şi bunicii, şi pe noi.


Partea cea mai multă din viața eram la serviciu. Lucram în salarizare, contabilitate, trebuia să avem evidenţe, să fim la zi tot timpul.


În   fiecare an aveam grijă să plecăm la mare, în primii ani din tinereţe, pe urmă ne-am dus şi la munte.  


Fiind la serviciu şi ocupată, am avut femeie care avea grijă de copiii mei. Îi ducea şi aducea de la şcoală, apoi stăteau cu bunica până veneam eu de la serviciu. Apoi, când veneam acasă, mă ocupam de ei. Îi iubeam ca pe lumina ochilor şi abia aşteptam să fie sâmbătă. Dar la început lucram şi sâmbăta. Abia aşteptam să fie duminică să fiu cu ei. Anii au zburat şi au zburat, acum sunt mari, am doi nepoţei mari şi unul mic.


ACUM

 

Vă rugăm să comparați opinia voastră despre bătrânețe atunci când erați tânără, așteptările dvs. în legătură cu viața la pensionare, și cum este acum, cu adevărat. Ce înseamnă pensionarea pentru dvs.?
Dacă auzeam odată…, vai, a murit o bătrână de 50 de ani,  ziceam o babă în toată firea, eu azi am 71 și zic Doamne, ce repede zboară anii,  diferența e că atunci lumea nu era așa stresată. Acuma sunt mai multe probleme în viața asta și treci foarte repede peste timp, timpul zboară.

 

Vă rugăm să ne descrieți viaţa pe care trăiți acum
Sănătatea lasă de dorit pentru că am încasat un Parkinson în urma accidentului fiului meu. Chiar după moartea mamei, la şase săptămâni, i s-a rupt bicicleta în două, a avut un accident urât, limba desfăcută, monstru şi în clipa aceea s-a declanşat şi diabetul, şi Parkinson-ul. Sunt  niște probleme care nu-s ușoare, dar sunt sunt fericită că sunt copiii mei cu mine. Fiica mea vine pe la mine, nepoţeii mei mereu vin, ea e fericită, are un soţ bun, sunt o familie fericită. Îi doresc să urce pe cea mai înaltă culme a posibilității serviciului ei, iar fiul meu e cu mine. Am vândut apartamentul, am rămas cu ei şi sunt fericită că nu sunt singură. Deci ne întâlnim toţi, mai mult seara, că ei sunt plecați. Am un nepoțel mic care e aici cu mine, îi iubesc pe toți, îmi iubesc familia ca pe lumina ochilor și asta e tot ce am. Averea mea sunt copiii şi nepoţii.

 

Noi am fost un grup de prietene şi la școală, și la birou. Am fost prietene intime. Şi astăzi mă sună din Germania, din America prietenele mele. Mă simt atât de fericită când le aud! Toate care au fost odată cineva, acum sunt nişte pensionare și ne mai întâlnim, cel puțin o dată pe an ne întâlnim. Doamne, şi ne bucurăm, şi ne lăudăm fiecare cu copiii şi nepoţii noştri! Şi ce să spun mai mult? Eu zic că sunt fericită așa cum se poate cu toate problemele vieții.

 

Ce media folosiți în viața de zi cu zi (TV, radio, ziare)?
În primul rând biblia, din care am început să citesc în fiecare zi, pe urmă ziare, televizorul, știrile mai mult și telefonul, telefonul toată ziua, comentăm şi desfăşurăm problemele și tragem concluziile.

 

Ce vă motivează sau vă poate motiva?
În primul rând, legătura cu copiii și nepoții. Ei sunt numărul unu în viața mea, dar și prietenele. Suntem prietene vechi, am avut întâlnire în 2007, de 50 de ani de la terminarea liceului. Ne-am întâlnit, ne-am dat numerele de telefon, ne căutăm, ne bucurăm că ne auzim.

 

În opinia dumneavoastră, care sunt rolurile majore ale pensionarilor?
În limita posibilităților, pe copiii cu care stau îi ajut din ce pot eu. Îi sfătuiesc pe toți tinerii să se îngrijească să aibă o pensie, să aibă un viitor şi spre sfârşitul vieţii. La apogeu eşti cu toate binecuvântările, deci ai salar, dar la final trebuie să ai o pensie și Dumnezeu să-i ajute pe toți tinerii să poată să obţină o pensie, să poată să se bucure și să ajute la pensie nepoţeii când vin la ei, să le facă un dar la ziua lor, prea multe nu mai putem, dar în limita posibilității le întindem și noi mâna.

 

Care ar fi mesajul dvs. pentru generațiile tinere?
Să fie sănătoşi, să trăiască în pace, să fie copii ascultători de părinți. Părinții să fie trup și suflet pentru copii lor, să nu-i neglijeze, iar copiii să fie sinceri cu părinții lor. Noi toți să fim uniți în tot ce facem şi în dragoste să facem totul.


ÎNTREBĂRI SPECIFICE ROMÂNIEI

 

Care dintre obiceiurile tradiționale românești le mai păstrați în familia dumneavoastră?
Păstrăm  colindele de Crăciun. Cea mai frumoasă amintire e când ne făceau părinţii brăduțul de Crăciun şi se colinda.  Noi mergeam pe la vecini şi colindam, şi ne bucuram. La Paște mergeam toţi la biserică şi ne bucuram din nou. Acestea erau sărbătorile principale la ortodocşi. În general, întâlnirea cu copiii de sărbători, cu familia sunt cea mai mare bucurie pentru bunici.

 

Ați trecut printr-o experiență dureroasă cauzată de regimul communist (persecuție, deportare, naționalizare etc)? Cum ați reușit să depășiți acel moment dificil?
Nu.

 

Care sunt valorile după care v-ați ghidat pe parcursul vieții și pe care dintre ele le transmiteți urmașilor?
Să-mi fac datoria la locul de muncă, să îngrijesc copiii, dacă nu pot direct, atunci prin angajarea unei persoane care să-i supravegheze de la şcoală la cantină, de la cantină acasă, să le dau meditații…Munceam şi eu, şi soţul să avem bani să le luăm ore dacă aveau nevoie. Vara îi duceam la munte, la mare, mai ales la mare. Căutam să se simtă bine copiii, să fie fericiți. Fiului meu din clasa a doua i-am luat ore de engleză, vorbeşte engleza perfect. Fiica mea a fost întotdeauna între cei mai buni copii și astăzi e tot la fel. I-am impulsionat şi i-am îndemnat să fie cap şi nu coadă.