Link verschicken   Druckansicht öffnen
 

Daniel D.

DENTA_Timisoara_Daniel D_photo1

INTERVIU realizat de Mirela C.

 

 

Astazi stam de vorba cu Daniel Deac.

 

I: Ai un pseudonim?
R: Nu am, asa cum ma numesc asa mi s-a si spus.


I: Locul nasterii?
R: Brasov, 8 mai 1957 Romania.


I: Locul de resedinta?
R: Timisoara, sunt aici din copilarie.


I: Nationalitatea?
R: Roman.


I: Descrie-ne pe scurt circumstantele in care ai copilarit. Daca ai crescut intr-o familie cu multi copii, sau intr-o gospodarie mai extinsa, locuind si cu bunicii poate, ori matusi? Daca ai fost la scoala?
R: Sunt singurul copil, parintii mei si-au inceput viata in Brasov iar apoi ne-am mutat la Timisoara. Provin din parinti militari, tatal meu a fost ofiter de aviatie iar mama a fost angajat civil in cadrul armatei. Faptul ca proveneau din lumea militara a insemnat pentru noi stabilitate deoarece cei din cadrul armatei aveau siguranta salariului, a locului de munca. In acest considerent am primit o educatie buna.


I: Asadar clasele 1-4 le-ai facut la Brasov?
R: Nu. Sunt in Timisoara de la varsta de 5 ani, am absolvit 12 clase de scoala la Timisoara. Nu am facut facultate, insa am absolvit o scoala post liceala de 2 ani si jumatate, Scoala de Electronisti fiindca era important atunci sa ai o meserie care sa iti asigure traiul. Am preferat sa aleg scoala postliceala ca sa imi pot intretine familia, aveam deja 2 copii pe atunci. Meseria de electronist era pe atunci foarte cautata, dar si bine platita.


I: Asadar casatorit?
R: Da.

DENTA_Timisoara_Daniel D_photo2

I: Cariera? Banuiesc ca ai intrat in campul muncii dupa Scoala Postliceala.
R: Am lucrat pana la Revolutie, electronist la stat. In momentul in care a inceput Revolutia am pornit pe calea artelor martial (karate). Am practicat karate pe vremea comunismului insa pe vremea aceea practicam in ilegalitate. Aceasta dorinta partial implinita in timpul comunismului s-a transformat intr-o realizare majora dupa Revolutie.


I: Sa ne intoarcem la partea in care ai spus “Practicam in ilegalitate”. Cum era privit acest sport in perioada lui Ceausescu?
R: Asemeni oricaror beneficii ce puteau emancipa populatia, artele martiale erau interzise. Astfel, pentru a ne putea implinii visurile, ne ascundeam in spatele Judo-ului, fapt destul de complicat. Rezultatul revolutiei a fost o mare bucurie, artele martiale s-au putut unii si am putut vedea cum sunt practicate in strainatate.


I: Alte evenimente din vremea aceea? Din adolescenta si pana la maturitate?
R: In acea perioada toti eram egali, sistemul era conceput astfel. Trebuia sa induram conditii vitrege.


I: Care a fost pozitia persoanelor in varsta, cum erau luate deciziile majore? Ai fost influentat in a alege liceul, spre exemplu?
R: Totul era impus, astfel ca e de neuitat. Nu te intreba nimeni ca tanar, asa cum se intampla astazi, daca iti doresti ceva anume, nu iti dadea nimeni optiuni din care sa alegi. In ziua de astazi parintii le prezinta copiilor mai multe cai, apoi copilul alege varianta care i se potriveste. Pe atunci nu era deloc asa. In cazul meu, tatal meu m-a vazut potrivit pentru informatica. Nu excelam la matematica, dar el nu a vazut un impediment in asta. Aveam note decente, dar nu foarte bune. Tatal meu mi-a cerut sa fac informatica, si asa a inceput caderea mea in nereusite, fiindca mi-a scazut increderea in mine. De abia momentul in care am reusit sa ma desprind de parinti si sa imi aleg singur calea si sa ma casatoresc, abia atunci mi-am putut decide viitorul.


I: Cateva cuvinte in legatura cu planificarea pensionarii.
R: Inca nu sunt pensionat, inca mai am afaceri care merg bine. Nu m-am gandit inca la pensionare, dar sigur ca va veni si acest moment.


I: La varsta ta actuala, parintii tai erau pensionati deja?
R: Parintii mei s-au pensionat la varsta de 50 ani. Mentalitatea era ca nu mai exista viata dupa munca, nu aveau nicio speranta pentru viitor. Singurele discutii erau despre batranete, nu doreau sa mearga in vacante. Au renuntat sa traiasca dupa pensionare.


I: Descrie-ne relatiile intre generatii din familia ta.
R: Viata mea a fost modelul clasic in comunism. Ruptura din generatii a fost evidenta, tinerii nu aveau voce, exista o bariera care impiedica individual sa se exprime liber. Diferentele intre sexe erau de asemenea evidente, barbatii aveau dreptate iar femeile nu aveau voce. Din pacate, in zonele nedezvoltate din tara modelul respectiv inca exista. Undeva pe la varsta de 30 de ani vocea ta era oarecum auzita. Fiind sub dictatura comunista, individul nu exista si parerea sa nu conta.

DENTA_Timisoara_Daniel D_photo3

I: Tatal tau nu mai este printre noi acum. Cum a fost relatia dintre tine si parintii tai dupa pensionarea lor?
R: Nu am uitat niciodata de unde am venit, mi-am facut datoria de fiu cum am putut mai bine, cred ca am facut mai mult pentru tatal meu decat a facut el pentru propria lui viata. I-am sfatuit mereu pentru o viata mai buna, insa parintii mei erau deja resemnati, exista o suficienta pentru traiul actual. Imi e dor de el. Mama e in viata, avem grija de ea, traieste in conditii bune la un Camin de batrani.


I: Care era opinia ta despre batranete cand erai copil comparativ cu felul in care arata viata ta acum?
R: Imi place sa cred ca nu voi fi pensionar niciodata, cat inca am pofta de viata si chef de munca, nu ma voi pensiona.


I: Iti amintesti cum priveai persoanele de 60 de ani atunci cand erai tanar?
R: Ii vedeam ca pe niste mosi. La momentul actual, nu mai cred ca generatia mea sunt “mosi”. Generatia mea are optiunea sa aleaga cum sa isi traiasca viata la varsta pensionarii.


I: Descrie-ne pe scurt circumstantele in care traiesti acum. Cum stai cu sanatatea, salariul este suficient, esti casatorit, traiesti cu copiii?
R: Am o familie numeroasa. Am o sotie pe care o iubesc,ne sustinem reciproc, traim in armonie. Am multi copii, nepoti, am la ce sa ma gandesc. Fiecare dintre ei este foarte diferit, fiecare are alta cale. Invat din povestile lor, ii sustin la nevoie si gasim variante impreuna. Ma bucur de o familie unita, sunt recunoscator si am mari sperante ca voi avea o batranete linistita.


I: Care este rutina zilnica in prezent? Hobby-uri, muzica, familie, sport?
R: In primul rand, ma bucur ca in momentul actual sunt presedinte al unei Federatii importante de karate din Romania, condusa de maestrii tineri si sportivi olimpici. Am recunoasterea lor, le impartasesc din experienta mea si ii respect. Impreuna calauzim un numar mare de sportivi, in zona de vest a tarii exista cateva zeci de centuri negre, sportivi pe care i-am format in aproximativ 45 de ani de antrenoriat. Roadele muncii noastre sunt generatiile tinere care urca pe podium. Ne ocupam si de persoane cu dizabilitati, care de asemenea se afla pe podium, acestia fiind un exemplu pentru toata lumea. Sunt implicat in diverse proiecte care imi ocupa timpul si ma pastreaza tanar.


I: Hai sa vorbim despre animale.
R: Am o casa frumoasa impreuna cu sotia mea. Avem 2 caini iubitori si ingrijiti, care la randul lor ne iubesc.


I: Ce te motiveaza in viata la momentul actual?
R: Inca lucrez la proiecte incepute cu ani in urma, afaceri sport si alte hobby-uri. Fac parte dintr-un colectiv de maestrii fondatori ai artelor martiale in Romania.


I: Care este rolul major in societate al persoanelor de 60 ani?
R: O vorba romaneasca spune “Cine nu are batrani, sa isi cumpere”. Rolul nostru este sa impartasim experienta de viata. Eu sper ca generatia mea sa fie un exemplu pentru tineret, sper sa fim asemanatori celor din occident. Batranii din occident sunt mai curajosi, au mai multa pofta de viata.


I: Deci batranii au valoare?
R: Categoric! Imi doresc ca generatia mea sa nu sufere, iar statul sa ii vina in ajutor.


I: Avand in vedere portetul creat de catre mass-media persoanelor varstnice, care e mesajul tau pentru generatiile tinere?
R: Sa isi respecte batranii, incepand cu proprii parinti, fiindca ei cunosc trecutul. Este necesar un echilibru intre trecut si prezent.


I: Ce obiceiuri traditionale romanesti sunt pastrate in familia ta?
R: Familia si prietenii mei respectam traditiile, de Craciun ne colindam familiile iar casa noastra este “ultima oprire”, noi suntem gazde.


I: Cu ce ii primiti cand va colinda?
R: Ii primim cu dulciuri pentru cei mici, cu tuica fiarta si vin fiert si paine cu untura. S-a decis ca acesta este cel mai potrivit meniu pentru colindatori.


I: Ai trecut tu ori altcineva din familia ta printr-o experienta dureroasa cauzata de regimul comunist (deportare, nationalizare)? Cum ai depasit momentul?
R: Nu am avut proprietati, tata a fost cadrul militar, deci nu au avut ce sa ne ia. Nu aveam “origini sanatoase”. In schimb am trait a fel ca toti ceilalti restrictiile de curent si apa calda. Nu aveam caldura, mancare, fructe, totul era rationalizat. Nu stiu cum am supravietuit, dar probabil asta ne-a facut puternici. Comunismul m-a invatat sa apreciez tot ce am acum.


I: Care sunt valorile dupa care te-ai ghidat de-a lungul vietii? Pe care le transmiti mai departe urmatoarelor generatii?
R: Atat din educatia de acasa cat si format in spiritul artelor martiale, am invatat respectul ca stil de viata. Am invatat idea de ierarhie si respectul fata de superiori. In artele martiale, gradele sunt in functie de centura purtata. Intre fiecare centura exista un respect deosebit pentru superior datorita muncii depuse, acest fapt este foarte important in procesul de autoevaluare. Generatiilor tinere le-as trasmite sa invete idea de ierarhie, sa isi respecte superiorii si sa munceasca pentru viitorul lor, sa invete rabdare si toleranta. Cred ca m-am nascut un om bun, iar lectiile dobandite din artele martiale m-au transformat pe parcursul vietii intr-un lider, iar astfel pot spune ca am realizat toate proiectele care s-au bazat pe contributia oamenilor din jur. Mediul si energia in care traiesc este pozitiva. Ii vor invata la randul meu pe copii si pe nepoti din experienta mea de viata, daca vor dori sa ma asculte.


I: Multumesc!
R: Multumesc si eu!